La aproape trei decenii de la mişcarea civică Golania din Piaţa Universităţii, în 1990, a apărut mişcarea #rezist, cu proteste ce au cuprins întreaga ţară, declanşate împotriva schimbărilor în justiţie dorite de coaliţia coruptă aflată la guvernare.
Cauți fericirea? Oprește-te și ea îți va fi dăruită! Vrei să înveți să ierți? Începe prin a cere iertare. Vrei să te regăsești? Oglindește-te în celălalt.
Cuvintele Părintelui Necula creează punţi între religii, între credincioşi şi atei, aducând oamenii mai aproape de marile adevăruri ale învăţăturilor creştine.
Dragă cititorule, te afli în fața unui manual (unul altfel), care te va iniția în gândirea și educația pentru sustenabilitate. L-am creat ca pe o călătorie la capătul căreia vei înțelege puțin mai bine lumea de azi, pentru a crea lumea mai bună de mâine. Te va conecta la subiecte ce definesc și amenință traiul nostru așa cum îl știm: schimbările climatice, risipa alimentară, comportamente de consum sau managementul deșeurilor. În fața marilor schimbări ce deja se întâmplă pe Glob, cea mai bună strategie e cea a dezvoltării durabile, înțeleasă de toată lumea și transpusă în viața de zi cu zi. Sperăm să fie acest demers al nostru printre primele cărămizi la fundația unei Românii reziliente și sustenabile. Sustenabilă pe bune, nu doar pe foaie.
Descoperă pas cu pas secretele unui creier sănătos și ale unei vieți echilibrate, ghidat de explicațiile și recomandările unui adevărat profesionist în neurochirurgie.
"Biologul Alexandru Stermin călătorește în jurul lumii. Ceea ce începe ca un periplu în lumea biologiei, a neuroștiințelor și a psihologiei se transformă într-o incursiune în lumea ideilor și concepțiilor despre univers." CRISTIAN PRESURĂ
Cartea Dragostea unui tata care nu a avut tata contine trei scrisori de la tatal inca tanar pentru fiica sa, despre viata de dinaintea amintirilor ei si sfaturi pentru viata, cat si un dialog intre cei doi aflati la aceeasi varsta (35 de ani), inspirat din Terapia Gestalt - tehnica scaunul gol. Si nu doar atat!