Recomandarea librarului

Augustin Cupșa e cunoscut ca autor de proză scurtă și romancier, a câștigat premii și pentru scenarii de film și a avut mai multe colaborări cu HBO. Absolvent de medicină, s-a specializat în psihiatrie și a practicat atât în România, cât și în Franța. A debutat în 2006 cu romanul experimental Perforatorii și a publicat romanul Așa să crească iarba pe noi în 2017, precum și volumele de proză scurtă Profesorul Bumb și macii suedezi (2009, Cartea Românească), Marile bucurii și marile tristeți (2013, editura Trei) și Străinătate (2022), volum citit și recomandat tot pentru Radio Cluj de librăria Bookstory anul trecut.

Surpriza o constituie această carte pentru copii, bestseller al târgului de carte Gaudeamus 2023, carte pe care o recomandăm și celor mari pentru buna dispoziție pe care o produce, și care cuprinde, așa cum mărturisește autorul de la prima pagină, povești la care a scris și a râs împreună cu Ioana Cupșa, fetița sa. Un volum pentru copii, și pentru adulți, spunem noi, plin de umor, de originalitate, o colaborare inedită care a dat frâu liber imaginației și creativității. E clar că fac pereche bună cei doi.
Sunt șase povestiri și trei personaje principale, două furnici și un elefant. Totul începe atunci când, într-o bună zi, furnica de la celălalt capăt al Lumii nu-i răspunde la telefon prietenei ei, pentru cele două furnici locuind la capete opuse ale lumii, conversația telefonică fiind unul dintre tabieturile zilnice.

Și așa, furnica din capătul ăsta al Lumii, ordonată, uneori plictisită și cam uitucă (scrie liste peste liste cu lucruri de făcut), pornește spre furnica de la celălalt capăt al Lumii, care e veselă şi fără griji, are un căţel care nu știe să latre, şi o livadă mică de portocali în jurul casei. Al treilea personaj, elefantul un pic cam “strănutăcios”, este pasionat de dans și, împreună cu el sau pe spatele lui, furnicile ajung să călătorească între cele două capete ale Lumii. Unde mai pui că elefantul este un adevărat meloman și străbate lumea cu căștile pe urechi spre cursuri de dans, asta atunci când nu e prins într-o aventură împreună cu prietenele lui, furnicile.
Mai facem cunoștintă și cu alte personaje deosebite, cum ar fi gândacul de colorado morocănos, despre care aflăm într-un final că este unul dintre cei mai renumiți critici de artă, mănâncă cartofi, însă doar făcuți la cuptor după o rețetă specială a celor de la muzeul de artă unde furnicile descoperă lucrările celebrului pictor cu mustăți fabuloase.
Întâlnim și pelicani bișnițari care vând obiecte pescuite de pe fundul lacurilor, un dromader amator de scufundări, de profesie nutriționist, născut in Bonn, unde părinții săi erau artiști de circ și care le explică foarte pertinent cum e mai bine să bei ceaiul, cald sau rece, în funcție de umiditatea aerului.
Ni se dezvăluie și unul dintre marile mistere ale omenirii, și anume cum și de ce ajung șosetele să se desperecheze, dar aflăm și că ele suferă de plictiseală și singurătate până se regăsesc după cine știe cât timp în coșul cu rufe.
Sfârșitul verii aduce o altă aventură, una care se află tocmai pe lista lucrurilor de făcut în ultima zi la mare, întocmită firește de furnica de la capătul Lumii, săritul cu parașuta. Cei trei prieteni nimeresc din greșeală într-un avion al cărui pilot este „un aligator miop, cu o pereche de ochelari murdari, cu alge și fire de iarbă lipite pe lentile. Părea că tocmai atunci ieșise din apele unui fluviu și se instalase în scaunul de piele.” O aventură neașteptată, în care îl bănuiesc pe pilot de trafic de găini, zboară cu parașute improvizate și își dau seama că lucrurile mici contează, așa cum în următoarea călătorie învață că drumurile pe care nu ai mers niciodată sunt cele mai interesante.

Atât cititorii mici cât și cei mari au parte de la început de detalii foarte vizuale și senzoriale, cum e ceaiul de portocale al furnicii de la capătul Lumii sau mirosul de flori de portocal din grădina furnicii de la celălalt capăt al Lumii, sau de detalii aparent banale, dar care, mai ales ca adult, te prind cu garda jos și îți provoacă râsul. Foarte reușite sunt și câteva cotituri ale poveștii, prin care naratorul nostru te surprinde, ca în filme, și în care personajele sunt de-a dreptul luate pe sus, întocmai ca șosetele în mașina de spălat, “și le-nvârte, și le-nvârte, și le-nvârte, și le-nvârte ”, creându-se un comic de situație care îmi amintește de scenele inocent amuzante din filmele cu Buster Keaton sau Chaplin, sau de clasicele urmăriri între personajele din vechile desene Disney.

Pe lângă toate acestea, te țin captiv la fiecare final de capitol listele lungi ale furnicilor, cum ar fi cea de lucruri obligatorii pentru o călătorie la capătul umii, cea de cuvinte ciudate și preferate, la care copiii sunt invitați să adauge, sau chiar lista de furnici/ persoane nesuferite.
Și pentru că prietenele furnici își dau seama că e plictisitor și trist să nu poți împărți un borcan de piure de castane atunci când îți dorești, deoarece fiecare locuind la un alt capăt al Lumii, ca niște șosete desperecheate înstărinate una de cealaltă, se hotărăsc să se mute împreună. De văzut cum le iese treaba asta.

E de neratat și lista de la finalul cărții, pe care o face furnica de la capătul Lumii cu lucruri care îi poartă noroc elefantului, dar numai atunci când sunt toate la un loc. Aici nu mai dezvăluim nimic, e păcat să n-o parcurgeți la pas, obiect cu obiect, ca într-o mică și secretă peșteră cu comori.

Emma Moldovan

Lasă comentariul tău