Olguta si un bunic de milioane

"Olguţa şi un bunic de milioane" este una dintre cărţile finaliste ale Trofeului Arthur, ediţia 2014 Ilustrații de József Vass
44,44 RON

Distribuie acest produs:


Originală și nonconformistă, cinică pe alocuri, Olguța nu vrea să se-mpace cu faptul că lumea nu e pe măsura ei și a câinelui ei cu ochelari. Și poate tocmai de-asta reușește să rezolve toate problemele din lumea oamenilor mari.

Olguţa e o puştoaică de doisprezece ani ca oricare alta. Bine, nu chiar ca oricare alta: e neîndemânatică, impertinentă, intră mereu în bucluc, nu prea are prieteni, iar familia ei e atât de dezbinată, încât nu-şi recunoaşte mătuşa când aceasta îşi face apariţia la uşă. Nu-i de mirare că Olguţei nu-i convine deloc când e nevoită să petreacă un weekend cu mătuşa pe care de-abia a cunoscut-o. Ba mai mult, Constantin, bunicul ei, ţine morţiş să o vadă. Şi nu are de gând să accepte un refuz.

 

Alex Moldovan s-a născut în 1977 la Cluj, unde locuiește și acum. E pasionat de literatura pentru copii, de jazz și e voluntar la o asociaţie pentru protecţia animalelor. A terminat Filozofia, a tradus peste treizeci de cărţi și a fost librar. După ani, a simţit din nou nevoia să scrie și și-a făcut un blog. I-a spus Bicicleta galbenă. În 2016 a publicat la Editura Arthur primul său roman pentru copii, Olguţa și un bunic de milioaneBăiețelul care se putea mușca de nas e primul său album ilustrat.

József Vass este un ilustrator din Cluj-Napoca, licenţiat în grafică şi design la Universitatea Creştină Partium din Oradea. Primele sale ilustraţii au prins viaţă încă de pe băncile facultăţii, când a fost îndrumat de profesori şi colegi să se concentreze pe această ramură a artelor vizuale. A reuşit să îşi dezvolte un stil personal prin care să poată fi remarcat, realizând ilustraţii digitale, dar şi în acuarelă, folosind tot soiul de forme şi culori în încercarea de a crea personaje originale.

Una dintre cele mai bune surse de inspiraţie ale sale o reprezintă muzica, ajutându-l în procesul de creaţie. Din 2015 este membru al Clubului Ilustratorilor din România. De-a lungul activităţii de ilustrator a lucrat la proiecte destul de variate, creând ilustraţii pentru jocuri web şi mobil, ilustraţii pentru auxiliare şcolare, traţii de carte şi reviste pentru copii şi multe altele.

Specificațiile produselor
Numele atributuluiValoarea atributului
Detalii Produs
EdituraArthur
Numar pagini280
Grup de varsta10+
An Aparitie2020