Bookstory logo
Cazul doctorului Kukoţki
4700 Lei
  • În stoc

Cazul doctorului Kukoţki

Descriere

Peste jumătate de secol de istorie a Rusiei e panoramată în acest roman vast, bogat în evenimente, în care evoluează doctorul Kukoţki şi familia sa. Dincolo de inefabilul dar al povestitului etalat cu strălucire de Ludmila Uliţkaia, importante sunt problemele etice – mai ales raportul dintre ştiinţă şi religie –, dezbătute firesc, aşa cum de altfel apar în toată proza sa. Tânărul chirurg şi obstetrician Pavel Alekseevici Kukoţki, descendent dintr-o familie cu mulţi medici vestiţi, are un dar pe care nici o ştiinţă nu-l poate explica: vederea lui pătrunde în corpul pacientului, identificând cu precizie cauza oricărei boli. Darul dispare însă ori de câte ori are relaţii sexuale. De aceea doctorul evită legăturile amoroase, până când o întâlneşte pe Elena Gheorghievna, care, după ce reuşeşte să o smulgă din ghearele morţii, îi devine soţie. Anii trec, istoria năvăleşte peste noua familie, şi o vorbă aruncată fără voie creează falii adânci între membrii ei, punând în mişcare o spirală tragică, cu accente de realism magic. „Cazul doctorului Kukoţki este saga unei generaţii şi o explorare îndrăzneaţă a memoriei, medicinei, eticii, misticismului şi iubirii.“ — Foreword Reviews

Detalii Produs

  • EdituraHumanitas
  • ColectieRaftul Denisei
  • Material CopertaPaperback
  • An Aparitie2020
  • AutorLudmila Uli?kaia
  • Grup De VarstaTraducere: Gabriela Russo
  • Numar Pagini440