Bookstory logo
Lifespan
5900 Lei
  • În stoc

Lifespan

Descriere

„Bătrâneţea este o boală şi, prin urmare, e tratabilă." - David A. Sinclair PhD, profesor de genetică la Harvard Medical School, unul dintre primii 100 cei mai influenţi oameni din lume Faptul că îmbătrânim pare a fi un adevăr incontestabil. Dar dacă tot ceea ce am fost învăţaţi să credem este greşit? Ce-ar fi dacă ne-am putea alege de fapt durata vieţii? Cercetările din laboratorul lui David Sinclair de la Harvard demonstrează cum putem încetini sau chiar inversa procesul îmbătrânirii. Experimentele de reprogramarea genetică, pe de-o parte, dar şi schimbarea stilului de viaţă (postul intermitent, expunerea la frig, practicarea de exerciţii fizice cu intensitatea potrivită şi consumul unei cantităţi mai reduse de carne), pe de altă parte, ne ajută să trăim mai mult şi mai sănătos. În viitorul apropiat nu numai că ne vom putea simţi mai tineri, ci realmente vom fi mai tineri. Lifespan propune o viziune ştiinţifică îndrăzneaţă despre viitorul omenirii şi schimbă fundamental modul în care ne raportăm la bătrâneţe. „Pornind de la mereu tânăra sa bunică, întorcându-se la primele circuite de viaţă din supa primordială şi proiectându-şi cititorii apoi într-un posibil şi incredibil viitor, Dr. David Sinclair arată că deja în prezent putem începe să nu mai vedem bătrâneţea ca pe o fatalitate, ci ca pe o frumoasă şi plină de vivacitate încununare a destinului nostru. Tânărul profesor de la Harvard ne convinge în Lifespan, într-un stil optimist, dar serios, că nu ajunge doar să adăugăm ani vieţii, dacă nu adăugăm şi viaţă anilor. Îi mulţumesc." - Mihai Dobrovolschi, Radio Guerrilla

Detalii Produs

  • Numar Pagini400
  • AutorDavid A. Sinclair PhD
  • An Aparitie2020
  • EdituraLifestyle
  • EdituraLifestyle
  • An Aparitie2020