Bookstory logo
Decât o revistă. Nr. 40
3000 Lei
  • Nu este în stoc

Decât o revistă. Nr. 40

Descriere

În umbra pandemiei, lumea pare şifonată şi asta pentru că efectele ei nu s-au resimţit unitar. Majoritatea celor care au decedat au fost din populaţii vulnerabile: de culoare, săraci şi cu co-morbidităţi, care nu-şi permite să lucreze de acasă sau să se izoleze corespunzător. Sunt şi milioane de oameni care şi-au pierdut slujbele – inclusiv în România suntem cel mai probabil la peste un milion. Sunt şi părinţi pentru care ultimele luni au însemnat o serie de sacrificii şi improvizaţii menite să împace munca şi creşterea copiilor în acelaşi spaţiu. Sunt şi medici care au fost numiţi eroi o perioadă, iar acum, deşi ei continuă să muncească, au revenit la statutul îndoielnic de funcţionar în care avem încredere doar dacă ne-a fost recomandat de un prieten. Sunt şi elevi care termină cicluri şcolare fără festivităţi, fără banchete, fără posibilitatea de a închide un capitol al vieţii înainte să-l înceapă pe următorul. De aceea spun că, indiferent de ce se întâmplă cu numărul de cazuri şi cu boala în sine, pandemia nu s-a încheiat. Efectele ei asupra economiei, familiilor, sistemelor de sănătate şi de educaţie, sănătăţii noastre mintale, vor continua şi vor continua mult timp de acum încolo. Pandemia nu e un an de pauză, ci o reorganizare a vieţii aşa cum o ştiam. Schimbarea e adesea înspăimântătoare, pentru că puţine lucruri sunt mai destabilizante decât incertitudinea. Creierul nostru e programat să răspundă la pericol şi primul lui instinct e să spună: „n-am mai fost pe-aici, n-are cum să fie bine”. Aşa să fie? Rezilienţa necesară trecerii printr-o perioadă de incertitudini adânci şi de schimbare presupune acceptarea că nu poţi controla (aproape) nimic. Că e mai sigur să te laşi purtat de val decât să i te împotriveşti, să renunţi la orice credeai că e o regulă („aşa facem” / „aşa nu facem”) şi să-ţi spui, cum ne-a spus un prieten de-al DoR, că „e păcat să iroseşti o criză bună”. De aceea, de fiecare dată în ultimele trei luni când am simţit că o decizie luată pre-pandemie a devenit o povară în munca de la redacţie, am re-evaluat-o şi am anulat-o sau am transformat-o. Da, schimbările şi pierderile pot fi dureroase, dar pot şi eliberatoare. Despre asta e DoR #40 – un număr întârziat cu o lună tocmai din cauza acestor schimbări. E despre ce am trăit în ultimele trei luni, unde ne-a găsit pandemia, cum ne-a provocat, dar şi cum ne schimbă. E despre oportunităţile de implicare civică pe care le-a oferit oamenilor dintr-un capăt la altul al ţării, despre soluţiile pe care le-am găsit în familiile noastre ca să transformăm izolarea în ceva pozitiv, despre tot ce-am învăţat despre prietenie, intimitate şi creativitate stând atât de mult timp cu noi înşine într-un spaţiu mic, despre relaţia noastră fragilă cu încrederea în autorităţi, despre instinctele noastre tribale intolerante tocmai într-un moment care cere compasiune, despre nevoia unor ghizi care să facă fiecare zi ceva mai uşor de îndurat, chiar dacă asta înseamnă uneori să ajuţi pe cineva cu o reţetă de pâine. Cristian Lupsa

Detalii Produs

  • Numar Pagini
  • Grup De VarstaAdult
  • Autor
  • An Aparitie2020
  • Material CopertaPaperback
  • Colectie
  • EdituraAsociatia Media Dor