Mulţi scriitori i-au atribuit cafelei brusca proliferare a poeţilor, scriitorilor şi gânditorilor celebri ai lumii, precum şi progresul rapid şi fără precedent al ştiintei şi tehnologiei în Franţa, începând cu domnia regelui Ludovic al XIII-lea (1601–1643). Se ştie că acesta a fost prima persoană din Franţa care a băut cafea. Rousseau, Voltaire şi Balzac au fost numai câţiva dintre băutorii pasionaţi de cafea din Franţa secolelor al XVIII-lea şi al XIX-lea. Mirabeau, unul dintre eroii Revoluţiei Franceze şi un orator eminent, descria cafeaua ca fiind o „băutura a creierului” şi nu se ridica să vorbească până nu o consuma în cantităţi mari. Când era bolnav, împăratul Napoleon îi spunea medicului personal că durerile i se mai atenuau dacă bea cafea din belşug. „Există un proverb turcesc care spune: «O ceaşca de cafea nu se uită vreme de 40 de ani». Contează oare dacă o bei în Istanbul sau în Constanţa? Cuvintele «40 de ani» şi «nu se uită» sunt cele care contează, dar, indiferent unde ne este servită cafeaua, întotdeauna înseamnă acelaşi lucru: Ziyade olsun, ferah kahveleriniz olsun, adică «Fie să aducă prosperitate, iar motivul pentru o nouă ceaşcă să fi e o sărbatorire plăcută». Cafeaua şi cultura cafelei au pătruns în ţinuturile otomane mai întâi prin intermediul arabilor, al dervişilor şi al proprietarilor de cafenele, apoi s-au răspândit în lumea întreagă, mai ales în ţările europene. Cafeaua a devenit astfel o marfă de comerţ internaţional nemilos. Dacă la început a fost un «produs scump şi o băutura scumpă», s-a transformat într-o plăcere nouă şi «inofensivă» care a înlocuit vechile obiceiuri şi, deşi supusă prohibiţiei religioase şi politice, a căpătat o însemnatate uriaşă din toate punctele de vedere.” M. Sabri Koz