Bookstory logo
Suflete de sticlă
4500 Lei
  • Nu este în stoc

Suflete de sticlă

Descriere

Dragă cititorule, Iată-ne ajunşi împreună la cea de-a cincea carte a mea. Cu fiecare în parte, am vrut să te încurajez să-ţi priveşti altfel viaţa şi relaţiile. Să te susţin în procesul de autocunoaştere şi să-ţi aduc mai aproape informaţiile ştiinţifice pe care psihologii şi cercetătorii din ştiinţele sociale le-au descoperit. Am început cu Copilul invizibil, apoi ne-am asumat Revoluţia iubirii, am învăţat să practicăm starea de prezenţă conştientă odată cu Mindfulness urban, după care am îndrăznit să spunem că #LoveIsFun. Totuşi, să ştii că Suflete de sticlă e altfel decât celelalte. De această dată, psihologia ştiinţifică şi naraţiunea se iau de mână, pentru a descoperi o parte din sensul vieţii. Am pornit la drum cu intenţia să dezvălui lumii povestea a doi oameni: simţirile, gândurile, atitudinile, dialogurile, comportamentele, obiceiurile şi destinul lor. Un „el“ şi o „ea“, la fel ca noi toţi – cu îndoieli şi frici, cu amintiri dureroase şi regrete care nu mai mor odată, cu pete pe suflet şi măşti care ascund traume. Apoi am realizat că, în naraţiunea acestei cărţi, am cuprins nenumărate poveşti auzite în cabinet, am dat voce durerii sfâşietoare şi am aprins flacăra curajului şi a asumării. Vei găsi în paginile cărţii, o sumă de învăţăminte. Pe multe dintre ele, Silvia şi Baltazar (doi oameni care ar putea purta şi numele tău sau al jumătăţii tale) le-au înţeles pe calea cea grea, după ce s-au dat cu capul de zidurile pe care le-a ridicat mintea în calea lor. O altă parte reprezintă concluzii ale cercetărilor făcute în ultima jumătate de secol, de oamenii de ştiinţă din zona psihologiei relaţionale şi a psihogenealogiei. Iar pe câteva dintre aceste învăţăminte, mi-am dorit eu însumi să le pătrund mai în profunzime şi, de aceea, le-am adus aici. Aşadar, dă pagina şi vino cu mine, ca să cunoşti iubirea aşa cum poate că n-ai îndrăznit să o faci până acum… să descoperi ce se află dincolo de comportamentele umane inexplicabile şi să simţi puterea infinită a relaţiilor interpersonale, care au la fiecare capăt câte un suflet de sticlă. — Gáspár György

Detalii Produs

  • Numar Pagini211
  • Grup De Varsta
  • AutorGASPAR GYORGY
  • An Aparitie2020
  • Material CopertaPaperback
  • Colectie
  • EdituraPagina de psihologie