Vindeca-ti corpul

Disponibilitate: Stoc epuizat
19,00 RON

Distribuie acest produs:


Louise L. Hay este o autoare de renume internaţional, care a ajutat milioane de oameni din întreaga lume să se vindece şi să se simtă inspiraţi. Cu mai bine de 20 de ani în urmă a fost diagnosticată cu cancer, dar s-a vindecat singură prin folosirea metodelor descrise în această carte: Vindecă-ţi corpul.

Gândurile pe care le emitem şi cuvintele pe care le rostim zilnic contribuie la crearea realităţii noastre, influenţându-ne starea de sănătate şi experienţele de zi cu zi. Prin schimbarea acestor gânduri şi a acestor cuvinte, noi ne putem schimba radical viaţa.

Louise L. Hay ne explică în această carte mecanismul prin care atitudinea noastră faţă de viaţă şi faţă de noi înşine poate sta la baza bolilor de care suferim. Dacă vei folosi tehnicile ei simple, dar extrem de eficiente, vei avea surpriza să descoperi tiparele mentale care au stat la baza afecţiunilor tale şi vei învăţa astfel să te cunoşti mai bine.

Tot  ce  trebuie  să  faci  în  această  direcţie este  să  porneşti  de  la  boala  sau  de  la afecţiunea  de  care  suferi  şi  să  cauţi  în  carte  afirmaţia  potrivită  pentru  a  dizolva tiparul  negativ  şi  pentru  a-l  înlocui  cu  unul pozitiv.  Foloseşte-te  de  acest  ghid  pentru  a începe  să  te  însănătoşeşti  începând  chiar  din  această  zi.

Specificațiile produselor
Numele atributuluiValoarea atributului
Detalii Produs
Numar pagini102
Grup de varstaAdult
An Aparitie2015
Material CopertaNecartonat
EdituraAdevăr Divin